„Vechile Mistere au fost date Omenirii de Ierarhia Spirituală, care, la rândul ei, le-a primit de la Marea Lojă Albă din Sirius. Acestea conţin: cheia procesului evolutiv, înscrisă în cuvinte şi numere; secretul originii omului şi al destinului său; învăţătura necesară Omenirii pentru a progresa de la întuneric la Lumină, de la ireal la Real, de la moarte la Nemurire…
Aceste elemente puţin cam ciudate vă oferă o idee generală asupra relaţiei semnificative care există între mica noastră planetă şi această vastă expresie a Divinităţii, a Vieţii, care se manifestă pe Sirius.” (Alice Bailey, preluând şi editând comunicările Maestrului înţelepciunii Djwhal Khul Tibetanul. LINK)
Un aspect fascinant legat de Sirius este simbolismul ei bogat. Multe alte civilizații importante au asociat steaua cu figura unui câine și au văzut-o ca sursă a unei forțe misterioase.
În astronomia chineză și în cea japoneză, Sirius este cunoscută ca „steaua lupului ceresc”. Două triburi native din America de Nord (Seri și Tohono O’odham) se referă la Sirius în termeni asemănători: „câinele care urmează oile muntelui”, iar triburile Blackfoot o numesc „față de câine”. Amerindienii Cherokee o identifică pe Sirius cu Antares,
ca „steaua câinelui”, păzitoarea cărării sufletelor. Tribul lupului (Skidi) din Nebraska o cunoștea sub numele de „Steaua lupului”, în timp ce alte triburi din zonă îi spuneau „Steaua coiotului”. Mai la nord, inuiții din Strâmtoarea Bering, Alaska, numeau steaua Sirius „Câinele lunii”.
În 1971, americanul Robert Temple a publicat o carte intitulată „Misterul lui Sirius” (The Sirius Mystery), în care povestește despre un trib african de lângă orașul Timbuktu (Mali) numit Dogon. De mai bine de 700 de ani, acest trib deține informații pe care oamenii de știința nu le-au accesat decât în urmă cu două decenii, când sateliții din spațiu le-au confirmat.
Dogonii cunoșteau steaua Sirius în detaliu. Ei au spus că acolo mai există o stea micuță, care se rotește în jurul lui Sirius și care este alcătuită din cea mai densă materie din Univers. Această stea efectuează o rotație completă la fiecare 50 ani. Pentru că oamenii de știință n-o puteau vedea prin telescoapele lor, etnografii s-au gândit că e vorba de mitologie locală.

În 1990, când telescopul Hubble a fost lansat în spațiu, acesta a depistat o stea pitică albă, care se rotește în jurul lui Sirius. Ca și cea din „mitul” dogonilor, este o stea foarte veche. S-a estimat că un inch² (2,54 cm²) din materia acestei stele are o greutate de cca 900 kg. Orbita stelei a fost calculată la 50,1 ani. Această stea a fost denumită Sirius B, prima fiind redenumită Sirius A. (SURSA)