„Hercule (Heracles) fiul lui Zeus si al Aclamenei calatorind pe teritoriile care vor deveni ale scitilor de mai tarziu a intalnit-o pe Echidna, o femeie care era de la brau in jos sarpe. Aceasta ii propune sa se uneasca fizic cu ea, lucru pe care Hercule il si face. Din aceasta uniune dintre doua creaturi atat de diverse vin la lumina trei fii: Agatarso, Gelono si Scite cel mai mic.

(…) In versiunea povestita de Diodoro Siculo cel care se uneste cu Echidna nu este Hercule ci Zeus. In textele grecesti Echidna ar fi trait in Pelopones unde si-a gasit chiar moartea ucisa fiind de Argo cel cu o suta de ochi care avea obiceiul sa manace trecatorii. O alta interpretare a acestor fapte o dau insa locuitorii coloniilor de la tarmul Marii Negre, care povestesc ca Hercule ajuns pe acele pamanturi si-a dezlegat caii lasandu-i sa pasca inainte de a se culca dupa oboseala drumului facut.

Cand s-a sculat a inceput sa ii caute dar nu reusea sa ii gaseasca pentru ca Echidna, femeia jumatate sarpe, care locuia intr-o pestera in apropierea acelor locuri, ii luase.

Ea ii promite ca ii va reda caii cu conditia ca el sa se uneasca carnal cu ea. El accepta si din uniunea aceea se nasc trei fii: Agatarso, Gelono si Scite.

[„Când cei călcați au fost învinși prin FORȚĂ, li s-au luat dreptul la cunoaștere și le-au fost interzise cunoștințele universale. Atunci BINELE a devenit ”RĂU”, iar RĂUL a devenit ”BINE”. IMPOSTORII au devenit LEGITIMI, iar LEGITIMII au fost transormați în ”IMPOSTORI”. De atunci încoace au curs fluvii de sânge.

(DEX: „Ariman = geniul cel rău la Perșii cei vechi, totdeauna în luptă cu Ormudz, personificarea binelui.”)

Cum agathîrșii aveau ca blazon DRAGONUL, dragonul a fost transformat in DRAC, SATANA sau DEMON. Cum ceilalți aveau ca emblemă CRUCEA și VULTURUL, crucea a devenit element de tortură, iar vulturul l-a chinuit pe PROMETEU.”]

(…) Deci iata ca teoria triburilor iraniene venite in Europa de est nu sta in picioare, pentru ca nici un om care cunoaste povestirile antice ale zeilor greci nu va putea afirma ca Hercule a intalnit-o pe Echidna in teritoriile semitice, ci in teritoriile greco-carpato-danubio-pontice. Deci, conform izvoarelor menzionate de Wikipedia dupa care s-au scris nenumarate articole eronate, “iranieni” agatarsi au fost zamisliti de Hercule, eroul grec si de Echidna, femeia sarpe care locuia pe teritoriul vechii Dacii. Deci agatarsii, scitii si gelonii s-au nascut aici intre mare, Carpati, Balcani, Nistru si Don.

(…) Cautand marturii despre cele trei popoare care s-au nascut din fii lui Hercule aflii ca toate au existat cu adevarat si ca tara in care traiau in acele timpuri se numea  inainte ARIMIA, Arimphea, Ariminia, Arimin iar populatiile  acestei tari se numeau arimaspii dar si rumuni, rumani, rumuri, arimani arimii. Dionisie Periegetul,  secolului ll e.n., ii aminteste pe miticii arimaspii cu numele de arimani, iar Homer (secolul Vlll î.e.n.) în Iliada, 2.781–783 spune că patria lui Thyphon, cel mai renumit titan, era ţara arimilor sau Arima, în Odiseea, poetul spune despre acest teritoriu de legendă că este în ţinutul hiperboreenilor din nordul Istrului.

Dionisie Periegetul confirma faptul ca arimaspii erau Hiperboreenii din nordul Istrului dar ne mai spune ceva care confirma faptul ca si Echidna locuia in aceasta mitica tara si nicidecum in Iran, pentru ca titanul cel mai de temut, spaima zeilor, fiinta de frica carora zeii toti au plecat in Egipt, TYPHON, avea tara de bastina tot in tinuturile arimaspiilor.

Probabil va intrebati care ar fi legatura dintre cei doi? Ei bine, THIPHON era sotul Echidnei cu care a zamislit cele mai infioratoare creaturi ale antichitatii, dupa cum ne spun legendele grecesti, pe care in mare parte, ca o ironie a soartei le ucide chiar Hercule.

(…) Am putea spune ca in realitate agatarsii, scitii si geloni erau getii, scitii si tracii, cei trei frati, cele trei triburi mari nascute din poporul pelasg. La aceste trei popoare exista semne comune cum ar fi caciula cu motul intors spre inainte, parul prins intr-o coada si steagul particular in forma de dragon care probabil ar reprezenta originea lor dragoniana mostenita de la mama lor Echidna.

(…) Avand origine dragoniana pe linia materna, cea mai puternica deci, este normal sa credem ca ar fi fost posibil ca in antichitate DACII sa se cheme DRACI sau ca de fapt TRACII sa se fi chemat DRACI sau poate ca din marele trib al TRACILOR-DRACI sa fi ramas un trib care sa se numeasca apoi DACII-DRACI.

Speculatii se pot face multe dar un lucru e sigur: neamul draculestilor cu siguranta nu vine de la organizatii aparute mai tarziu care aveau mai mult sau mai putin legaturi masonice cu Ordinul Dragonului, cu Dragonienii sau cu orice alta gaselnita de acest tip. TRACII-DRACI sau DACII-DRACI  nu au legaturi cu dragonii, ci au legatura cu GRIFONII, care astazi sant reprezentati de sfincsii raspanditi pe

varfurile muntilor nostrii si care mai pazesc inca bogatiile ascunse ale antichitatii reprezentati  pe stemele principatelor dar si cu, culoarea  neagra, care vine de la culoarea primordiala a pamantului din care s-au nascut.” SURSA

De asemenea, ar fi de precizat ca dacii sant un trib care nu este mentionat de aproape nici un scriitor antic pentru ca toti pomenesc de geti, nu de daci, ca fiind stapanii de drept ai teritoriilor care pana acum erau menzionate ca apartinand agatarsilor. In realitate agatarsii erau getii sau mai bine zis un trib al getilor, poporul care a facut sa tremure imperiul cel mai mare al omenirii: imperiul roman.

Iată ce relatează Alexandru Vlahuţă despre agathîrşi, în lucrarea “Din Trecutul Nostru” – România Pitorească: “Demult, cu opt sute de ani inainte de Hristos, traia pe vaile acestea un neam de oameni razboinici, aspri la fire si la chip, cu numeme de sciti. Ei stapaneau, de calare, toata campia intinsa din Marea Neagra pana-n pustiurile mlastinoase ale Donului; iar in partea muntoasa, in mandra cetate a Carpatilor, haladuiau agatarsi, o vita mai aleasa, desfacuta din neamul cel mare al tracilor.

Retrasi din vadul gloatelor pribege, aparati de intariturile muntilor si aparoape nestiuti de lume, agatarsi duceau acolo o viata asezata, linistita, indelednicindu-se unii cu cresterea vitelor, altii cu viile, ori cu albinele, de raul carora se zice ca nu poate patrunde nimenea la ei, cei mai dinauntru strangand aur din prundul raurilor sau scotindu-l din desfundaturile muntilor si toti laolalta alcatuind o familie de oameni voinici, harnici si santosi, care se purtau gatiti in haine stralucitoare, traiau in liniste si-n buna intelegere, isi iubeau tara lor fruomoasa si pazita, din care nu ieseau niciodata, avand carmuitori pasnici, inlesniri multe si legi putine, pe care le puneau in versuri si le-nvatau pe dinafara cantandu-le.” SURSA

GOG ŞI MAGOG apar în Cartea Genezei, Cartea lui Ezechiel, Cartea Apocalipsei sau în Coran. Ei sunt prezentaţi diferit ca bărbaţi, fiinţe supranaturale (uriaşi sau demoni), grupuri naţionale sau teritorii. Gog si Magog apar pe scară largă în mitologie şi în folclor. După relatările lui Geoffrey de Monmouth din 1155, cei doi ar fi fost odată un singur uriaş Gogmagog, fiind rupt în două, după ce a fost aruncat în mare, lângă Plymouth, de către Corineus, un invadator roman. În prezent, în lume există numai un singur set de astfel de statui ale acestor mari uriaşi.

Acestea pot fi văzute în Londra, în Guildhall, acolo unde marii uriaşi Gog şi Magog au fost forţaţi să slujească în chip de uşierii regali. Geneza 10:2 – ca strămoşi omonimi ai unui popor sau naţiune. 1 Cronici 5: 3,4 – Gog este prezentat ca un descendent al lui Ruben (fiul cel mare al patriarhului Iacov). Ezechiel 38:2–3 – Gog şi Magog apar împreună: „Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Gog, din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi proroceşte împotriva lui! Şi spune: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!” (SURSA)

Josephus identified the offspring of Magog as the Scythians, a name used in antiquity for peoples north of the Black Sea. According to him, the Greeks called Scythia Magogia (Ant., bk. I, 6). An alternate identification derived from an examination of the order in which tribal names are listed in Ezekiel 38, “would place Magog between Cappadocia and Media.”[2] According to Rabbi Shlomo Ganzfried (19th century) Magog refers to the Mongols. He cites an Arab writer who refers to the Great Wall of China with the name ‘Magog’.

Jordanes‘ Getica (551) mentions Magog as ancestor of the Goths, as does the Historia Brittonum, but Isidore of Seville (c. 635) asserts that this identification was popular “because of the similarity of the last syllable” (Etymologiae, IX, 89). Johannes Magnus (1488–1544) stated that Magog migrated to Scandinavia (via Finland) 88 years after the flood, and that his five sons were Suenno (ancestor of the Swedes), Gethar (or Gog, ancestor of the Goths), Ubbo (who later ruled the Swedes and built Old Uppsala), Thor, and German.

According to several medieval Irish chronicles, most notably the Auraicept na n-Éces and Lebor Gabála Érenn, the Irish race are a composite including descendants of Japheth’s son Magog from “Scythia”. Baath mac Magog (Boath), Jobhath, and Fathochta are the three sons of Magog. Fenius Farsaid, Partholón, Nemed, the Fir Bolg, the Tuatha de Danann, and the Milesians are among Magog’s descendants. Magog was also supposed to have had a grandson called Heber, whose offspring spread throughout the Mediterranean.

There is also a medieval Hungarian legend that says the Huns, as well as the Magyars, are descended from twin brothers named Hunor and Magor respectively, who lived by the sea of Azov in the years after the flood, and took wives from the Alans. The version of this legend in the 14th century Chronicon Pictum equates this Magor with Magog, son of Japheth. (SURSA)

ALTE SURSE:

https://www.youtube.com/watch?v=LpkGsAiOFAE

https://en.wikipedia.org/wiki/Echidna_%28mythology%29

http://www.enciclopedia-dacica.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=685&Itemid=354

http://www.romanianhistoryandculture.com/agathyrsinorthgetians.htm