În Egiptul Antic, Sirius era văzută ca cea mai importantă stea de pe cer. De fapt, ea stătea la baza întregului sistem religios al egiptenilor. Era venerată sub numele de Sothis și asociată cu Isis, zeița-mamă din mitologia egipteană. Isis este aspectul feminin al trinității formate din ea, Osiris și fiul lor, Horus. La egipteni, Sothis era o stea atât de importantă, încât cele mai multe zeități ale lor erau asociate, într-un fel sau altul, cu ea.
Anubis, zeul morții (cel cu cap de șacal sau de câine) și Toth, marele învățător al umanității, erau și ei asociați cu Sirius. Sistemul calendaristic egiptean era bazat pe apariția lui Sirius pe cer, care se petrecea vara, chiar înainte de revărsarea anuală a Nilului.Traseul lui Sirius pe cer a fost observat și onorat și de către grecii antici, sumerieni, babilonieni și nenumărate alte civilizații. Steaua era considerată sacră, iar apariția ei pe cer era însoțită de petreceri și festinuri. Steaua câinelui vestea venirea zilelor fierbinți și secetoase ale lui iulie și august.
Aţi auzit vreodată expresia „zilele câinelui”? Dacă spuneți nu, vă întreb: cunoașteți expresia „zile caniculare”? Acum o să răspundeți: da, sunt cele mai sufocante zile ale verii. Ei bine, romanii le numeau dies caniculares, adică „zilele câinelui”, întrucât credeau că Sirius, vecină cu Soarele, e responsabilă de acele zile fierbinți („caniculă” derivă din canis = câine).
Mulți egiptologi susțin că alinierea și mărimea celor trei piramide egiptene de la Gizeh (piramida lui Kheops, piramida lui Kefren și piramida lui Mykerinos) au fost construite în aliniere perfectă cu stelele Centurii lui Orion și că lumina acestora era utilizată în ceremoniile ținute în școlile misterelor. Egiptenii știau că o dată pe an Soarele se află în linie dreaptă cu Steaua câinelui.
De aceea, Marea Piramidă a fost construită în așa fel, încât în acel moment sacru, lumina stelei să cadă pe „piatra zeului suprem” prin capătul de sus al Marii Galerii și să coboare pe creștetul Marelui Preot, care primea astfel în trupul lui puterea solară supremă, pe care o transmitea apoi altor inițiați, în vederea evoluării lor ca ființe divine.
Descoperirile recente din Marea Piramidă și misterioasele „guri de aerisire” le-au confirmat cercetătorilor importanța lui Sirius în planul arhitectural al piramidei: Camera regelui este aliniată cu Orion (asociat zeului Osiris), în timp ce Camera reginei este poziționată în linie dreaptă cu Sirius (asociat zeiței Isis). (SURSA)
Egiptenii au pierdut ideea unui Dumnezeu si Spirit unic care se afla in tot si au inceput sa se inchine mai multor zei. Maestrii inaltati au incercat sa remedieze aceasta situatie si au trimis pe Pamant o fiinta care avea constiinta Christica. Aceasta fiinta a fost Akhunaton, care nu avea origine pamanteasca. El venea de pe Sirius. El a dezvoltat o noua religie, religia soarelui. Soarele era venerat ca o imagine unitara. (SURSA)
Ancient Aliens – Season 7 Episode 11 – Alien Resurrections: